Care sunt marii regizori ai teatrului radiofonic?

În anii ’30-’40 teatrul radiofonic se juca în direct. Era perioada în care, pentru definirea identității acestei noi arte, se căuta regizorul artistic care să se dedice specificului radiofonic. Au făcut-o, cu multă abnegație, Victor Ion Popa și Victor Bumbești. V.I. Popa observă pe atunci: “Francezii înclină spre piesa de conversație, rușii spre piesa muzicală, germanii către piesa cu decor sonorizat”. Românii făceau de toate, dar mai cu seamă cereau texte specifice, scenarii radiofonice. După trecerea la spectacole radiofonice înregistrate pe bandă magnetică, producția a devenit mult mai complexă și mai spectaculoasă. În anii ’50-’60, istoria Radioului îi înregistrează cu însemnătate pe Mihai Zirra, Sică Alexandrescu, Mony Ghelerter, Ion Șahighian, Constantin Moruzan, Paul Stratilat, N. Al. Toscani, Mihai Pascal. În anii ’70-’80 li se alătură Elena Negreanu, Cristian Munteanu, Dan Puican, Titel Constantinescu, Grigore Gonța, Zoe Anghel Stanca, Constantin Dinischiotu, Ion Vova, Leonard Popovici, Mihai Lungeanu, regizori ale căror creații se vor clădi împletite cu talentul excepțional al generațiilor de actori ai acelei perioade, spre care privim și astăzi cu admirație. Anii ’90 și cei ce au urmat au adus un flux important de regizori de scenă care au revenit sau au debutat în teatrul radiofonic: Alexa Visarion, Alexandru Dabija, Claudiu Goga, Alexandru Darie, Dragoș Galgoțiu, Petru Hadârcă etc. A apărut o generație de regizori căutători și creatori de noi expresii radiofonice, Ilinca Stihi, Gavril Pinte, Cezarina Udrescu, Mihnea Chelaru, Ion Andrei Puican, care a pus teatrul radiofonic românesc în prim-planul competițiilor internaționale.